duminică, 6 iulie 2008

Viorica Zaharia şi culorile copilăriei


Motto„Să ştii că nu există pe lume ceva mai de preţ şi mai trainic, mai sănătos şi mai folositor în viaţă decât o amintire plină de farmec din anii copilăriei, petrecuţi în casa părintească”.(Feodor Mihailovici Dostoievski)
Vernisajele sunt deschideri oficiale a unor evenimente ce găzduiesc expoziţii de artă şi întâmplări artistice care, se disting din cotidian ca momente privilegiate pentru artistul şi prietenii acestuia, cât şi pentru cei care urmăresc cu asiduitate evenimentele locale. Unii vin din plăcerea şi interesul ce-l poartă creaţiei în general, dar şi ca nevoie elementară de comunicare, schimb de experienţă ori confruntare, alţii să împărtăşească bucuriile şi emoţiile artistului plastic. O bază convenţional socială desigur, dar care, implică întotdeauna o motivaţie în plus. Invitaţia pictoriţei VIORICA ZAHARIA la vizionarea expoziţiei personale confirmă faptul că, respectându-şi vocaţia interioară, poate transpune experienţa copilăriei într-un mod unic, ca o mărturisire despre propria persoană.



          Chiar de se vor trece anii, şi vor trece, deja s-au scurs câţiva, pentru Viorica Zaharia am aceiaşi admiraţie de la început. Este persoana care te surprinde tot timpul prin spiritul acut al imaginaţiei, prin forţa interioară, contagioasă pe care o degajă cu umor, simplitate şi firesc. Oricât aş fi fost de sigură pe ceea ce ştiu că pictează, trebuie să mărturisesc că m-a uimit şi de această dată prin tema aleasă. Am privit îndelung, rând pe rând, la tablorile din expoziţie şi nu-mi pot reprima nici acum un zâmbet nostalgic strecurat printre amintiri... 
         Scriind despre aceasta nu încerc să prezint imaginile ci doar să vă conving să priviţi, dar cu ochii sufletului, la acel copil care aţi fost... Imaginaţi-vă cum aţi descrie plastic propria copilărie, culoarea aleasă, momentul lucrului, modul cum rezolvaţi tema. Închipuiţi-vă de asemenea ce stăpânire a materialului cromatic, câtă grijă stăruitoare, cât timp şi câtă cunoaştere a posibilităţilor plastice există ...
         Expresia reprezentativă, inconştientă a stării de spirit, se regăseşte la Viorica Zaharia în exerciţii plastice rafinate deosebit de armonioase. Reflectarea copilăriei pe tărâmurile abstracte ale artei, a prins zborul clipelor trecute într-un acord cromatic cu ritmul formelor înviorate de prospeţimi şi sonorităţi diafane. Fiecare vibraţie a minţii sau a sufletului, a meritat să fie pictată. Un instinct adevărat şi cultivat în alegerea temei şi modului de abordare plastică, „arta nu reproduce vizibilul, ci face vizibil un lucru” cum afirma Paul Klee prin 1920. Compoziţiile sunt realizate din culori şi linii pe spaţii plate a unei viziuni subiective, structurate de elemente geometrice şi suprafeţe întinse, readuse în conştiinţă ca interpretare emoţional-afectivă. Personajele fac corp comun în organizarea planurilor, descrierea suprapunând două ipostaze, a propriei copilării sau/cu cea a fiului său. Oricare ar fi, ideea principală a acestei incursiuni este întoarcerea în trecut, unde se petrece o combinaţie prin adaptare sau reinterpretare a ceea ce a fost şi poate fi supus plastic. Jocul cromatic pe pânză reflectă trăsătura esenţială a artistei  în demersul de a transpune o rememorare a faptelor, pe coordonatele spaţiului şi timpului. Ea restituie o imagine subtilă a propriei individualităţi. 
          Seria din recenta expoziţie comportă o paletă restrânsă cromatic. Preponderenţa sienei naturale, ocruri, umbră arsă, culori de pământ, calde, în tonuri aproape identice, griuri colorate, culori locale de albastruri şi roşuri în manieră figurativă, elaborate astfel într-un ansamblu compoziţional, au calitatea unei muzicalităţi suave şi profunde. Şi nu exagerez cu nimic când afirm că este o maestră a culorilor, în special a griurilor. Subiect senin iradiind de sentimente armonioase, de nostalgia copilariei populată de jucării cu cheiţe, ursuleţi de pluş nelipsiţi aproape din înzestrarea oricărui copil, de pisica şi căţelul parteneri ai jocurilor şi martori ai perioadei de inceput a vieţii. Puzzle-ul, jocul de încercare a răbdării dar şi de iscusinţă al a celor mici, al reconstituirii imaginilor nu lipseşte din nici un tablou, artista adunând fragmente a integrat şi conturat clar un album al copilăriei. Fiecare popas al pensulei pe pânză pare a fi o clipă smulsă trecutului şi redată cu intensitate, se simte calmul şi liniştea din care emană discret o împăcare şi o neţărmurită dragoste ce adie încă, mângâind pânzele. Artista Viorica Zaharia continuă imperturbabilă să lucreze, alcătuind diverse ipostazieri dincolo de ochiul fizic, într-o permanentă decantare a mijloacelor de expresie, sensibilă la impulsurile cu care viaţa o gratulează. Universul copilăriei exprimat cu virtuozitate în vibraţii ale petei de culoare, îmbracă sufletul şi înobilează orice spaţiu din care, satisfacţiile estetice primează.
        Un îndemn la întoarcere în propria copilărie cred, că se cade a fi adresat tuturora, „când nu mai eşti copil ai murit de mult”spunea Brâncuşi. Poate începem să ne cunoaştem mai mult, să ne înţelegem mai bine pe noi înşine şi pe cei din jurul nostru, şi nu în ultimul rând, poate reuşim să fim fericiţi, pentru că păstrăm    cele mai frumoase amintiri ale copilariei populate cu jocuri şi jucării pline de farmec.

         

            

    

    
















Niciun comentariu: