marți, 24 martie 2009

Despre „arta care spală sufletul”

Revista de cultura "Ateneu", nr. 3(475)
Articol semnat de Violeta Savu (vezi "Lista de bloguri"
Demersul artistei Carmen Istrate Murariu de a propune publicului sub titlul Dicţionarul artei naive din Bacău (Editura ProPlumb, 2008), o carte ce se situează la confluenţa genurilor album - dicţionar - catalog de artă, este unul salutar. O carte care ne vorbeşte succint despre sensul artei în general şi al artei naive în particular, depunând mărturie despre autentica valoare a pictorilor naivi din Bacău. Carmen Istrate Murariu a urmat în mod inspirat un fir subiectiv – emoţional – afectiv. Iar în artă, emoţiile sunt esenţiale. Vacanţele petrecute la bunici, într-un ţinut idilic, şi-au pus puternic amprenta pe sufletul autoarei, preocupările tradiţional - artizanale ale bunicilor şi ale consătenilor îşi vor găsi mai târziu ecoul în dragostea pentru artă şi în deosebita simpatie demonstrată faţă de artiştii populari. Carmen Istrate Murariu îşi aduce aminte de acea copilărie aureolată de simplitate şi seninătate, în fragmente impregnate de lirism: „Mi-aduc aminte perioada copilăriei, zilele lungi de vară care se scurgeau cu greutate de la răsăritul până la scăpătatul soarelui, serile molcome din cerdacul unde «hodineau chipurile» bunicii, resemnaţi şi împăcaţi cu bătrâneţea ascunsă între ridurile feţelor cu trăsături blânde, în timp ce greierii din grădină îşi îngânau numele îndemnându-te să-i asculţi, pitiţi între foşnăiturile firelor de iarbă şi zbaterile frunzelor mângâiate de aerul răcoros al nopţii care începea să se facă simţită. Privirile lor ostenite păreau că mătură dealul de peste drum, dinspre răsăritul soarelui, apoi de din sus şi din josul drumului, cercetând dacă se apropia vreo umbră de om, până către zarea de apus a soarelui ce trăgea după el, vălul înserării şi al nopţii. [...] Modul simplu de a fi şi trăi, de a decora casa cu elemente legate de tradiţii şi preocupări domestice, artistice în felul lor naiv, lada de zestre pictată şi ferecată din odaie, obiectele de uz casnic, atmosfera caldă degajată din toate lucrurile ce-mi stăruie în memorie, azi şi-au câştigat recunoştinţa mea. Datorez bunicilor mei, Maria şi Vasile Nantu, o bună parte din mult-puţinul gândurilor şi făptuirilor mele." După acest mic excurs sentimental-liric, Carmen Murariu ne oferă puţină istorie, evocându-l pe pictorul francez post-impresionist Henri Rousseau, primul reprezentant de seamă al artei naive. Cele două tablouri alese pentru ilustraţie, „Guillaume Appolinaire et Marie Laurencin” şi „Le revelation” („Visul”) sunt emblematice pentru arta celebrului pictor. Invocându-l pe Pablo Picasso, autoarea ne reaminteşte că „arta spală sufletul de tot praful fiecărei zile din viaţa noastră". De la arta naivă universală se face trecerea la cea naţională, şi de aici la cea locală. În Bacău, existenţa unei puternice Şcoli Populare de Artă, dăruirea şi vocaţia unor artişti – profesori a determinat formarea aici a unuia dintre nucleele artei naive din România. Printre aceşti pictori care au fost în plus şi „formatori” de artişti, un rol deosebit de important îl ocupă maestrul Ilie Boca, domnia-sa căpătând aproape un aer patriarhal în lumea artei băcăuane, atât în cea profesionistă cât şi în cea naivă. Carmen Istrate Murariu evidenţiează acest lucru în capitolul „Maestrul Ilie Boca şi discipolii”. Acei „discipoli” n-au întârziat să-şi demonstreze talentul, măiestria, unii dintre ei făcându-şi numele cunoscut nu doar în ţară, ci şi peste hotare. Autoarea îi descrie în câteva cuvinte pe fiecare în parte, găsind epitetele potrivite prin care arta fiecăruia dintre ei se personalizează, remarcând diferenţele specifice prin care se fac distinşi şi distincţi: „Ioan Măric «păcătuieşte» prin subiectele alese cu neaoşe întâmplări din viaţa semenilor, de un comic savuros, izbutind să redea adevărate învăţături morale, transformând permanent întâlnirea cotidiană în motive plastice; Catinca Popescu impresionează prin culoarea plină de căldură; Constantina Voicu are o filozofie proprie a vieţii, Virginia Bârsan înduioşează prin sensibilitatea deosebită, Salomea Andronic se distinge printr-o deosebită claritate şi strălucire a verdelui etc.” Cartea se încheie cu trecerea în revistă a artiştilor naivi băcăuni, un „dicţionar” care cuprinde o scurtă biografie pentru fiecare artist popular în parte şi ilustraţii cu lucrări reprezentative. Iată şi catalogul la care au răspuns prezent artiştii: Salomea Andronic, Virginia Bârsan, Nelu Caşvan, Costantin Chiţigoi, Gheorghe Clit, Florenţa Cosevciuc, Anişoara Culea, Gheorghe Fifirig, Maricica Laiu, Maria Margos-Gherasim, Ioan Măric (cel mai „popular” dintre popularii băcăuani şi ale cărui picturi, se ştie, sunt foarte preţuite în Franţa), Gheorghe Mereuţă, Petre Nica, Eugen Nicuţă, Gelu Parascan, Catinca Popescu, Ada Porţan, Elena Radu, Gheorghe Temea, Constantina Voicu, Violeta Voicu, Bică Weimberg.
„Dicţionarul artei naive din Bacău” beneficiază de o prezentare grafică de excepţie, culorile ilustraţiilor sunt vii, hârtia cretată este de calitate, coperţile negre şi cartonate au eleganţă, contribuind la finalitatea unei cărţi - obiect de artă. La alcătuirea cărţii au colaborat: Dionis Puşcuţă (copertă), Calistat Costin (consilier literar şi prefaţator), Florentina Florin (traducere în limba franceză), Cristina Ghiciuşcă (traducere în limba engleză), Sorin Murariu (foto), Mihai-Radu Prăjişteanu (consiliere grafică), Silvia Miler (tehnoredactare). Şi nu în ultimul rînd, Consiliul Local Bacău care şi-a adus sprijinul pentru tipărirea albumului.